Aceasta carte abordeaza o problema putin analizata în mediul stiintific românesc, problema prioritatilor României în abordarea cuprinzatoare a securitatii în Caucazul de Sud si Asia Centrala din perspectiva OSCE, prin evidentierea unor aspecte care au determinat si o serie de preocupari stiintifice în rândul specialistilor din domeniu, cu predilectie, dupa anul 1989, dar i a experien ei personale dobândite prin intermediul participarii la activita ile Organizatiei pentru Securitate si Cooperare în Europa. Am dorit sa demonstrez ca statul român a dus o politica externa activa, prin implicarea de-a lungul perioadei de la crearea CSCE/OSCE si pâna în prezent în reducerea riscurilor la adresa securitatii din regiunea mentionata, de interes major pentru România, într-o maniera structurata, aferenta "pilonilor" sau "dimensiunilor " specifice OSCE. România a încercat sa ofere solutii care se potriveau realitatilor locale, nu sa accentueze aplicarea mecanica a unor obiective abstracte; aevitat sa arate cu degetul anumite state ale regiunii care comiteau abateri; a preferat calea dialogului si a promovat cooperarea si egalitatea, evitând situarea pe pozitiile de profesor-elev.