Cum folosești această agendă de lucru? Tu ești creatorul propriei tale vieți și îți creezi realitatea în fiecare moment al fiecărei zile, prin modul în care gândești și acționezi. Tocmai de aceea, mi-am propus, ca prin această agendă de lucru, să te însoțesc în procesul de aplicare al celor zece legi prezentate în cartea "Conceptul Atracției Universale. Instrumente Practice de Aplicare." Încă de la început, este esențial să creăm claritate privind rolul cărții, dar și al agendei de lucru, în procesul tău de transformare către ceea ce îți dorești. Cartea "Conceptul Atracției Universale. Instrumente Practice de Aplicare", îți pune la dispoziție atât legile fundamentale prin care să atragi în viața ta ceea ce îți dorești, cât și instrumentele 100% practice de aplicare. Prin intermediul celor 10 legi ale materializării, cartea îți oferă o metodologie completă de transformare în plan mental, emoțional și fizic. Unicitatea și puterea reală de transformare, care fac ca această carte să fie diferită de celelalte surse informaționale cu care probabil ai intrat în contact până în acest moment, este dată de trei linii directoare foarte clare: 1. Componentele conceptului de atracție (vorbim aici de zece legi universale ce constituie fundația acestui concept); 2. Baza științifică respectiv baza spirituală, aferente fiecărei legi, cinci dintre ele prezentate din perspectivă științifică, iar celelalte cinci din perspectivă spirituală; 3. Instrumentul concret și practic de aplicare a fiecărei legi, astfel încât să integrezi în viața ta, odată pentru totdeauna acest concept al atracției. În continuare, prin agenda de lucru, vei fi condus mult mai departe în procesul de transformare către ceea ce îți dorești cu adevărat. Agenda este construită pe etape de lucru, astfel încât, zilnic, timp de 90 zile, vei fi asistat în procesul schimbării. Ea este concepută ca și continuare a cărții, prin care instrumentele de aplicare ale celor zece legi din Conceptul Atracției, să le poți integra în viața ta, dar nu la întâmplare, ci în direcția celui mai important obiectiv sau vis pe care îl urmărești. Așadar, agenda poate fi folosită doar după ce ai citit cartea "Conceptul Atracției Universale. Instrumente Practice de Aplicare", întrucât modul în care îți este structurat programul de lucru pentru 90 de zile de transformare, se bazează în mare parte, pe cunoașterea și înțelegerea legilor și a instrumentelor practice de aplicare prezentate în carte. Așadar, puterea acestei agende de lucru este dată de trei elemente fundamentale: 1. Are aplicabilitate 100% practică; 2. Te va trece zilnic, timp de 90 de zile, printr-un proces de transformare; 3. Îți va dezvolta o focalizare mentală și emoțională puternic direcționată către lucrurile cu adevărat importante din viața ta.
Hinweis: Dieser Artikel kann nur an eine deutsche Lieferadresse ausgeliefert werden.
Hinweis: Dieser Artikel kann nur an eine deutsche Lieferadresse ausgeliefert werden.