Când înflorește liliacul, bestsellerul vândut în milioane de exemplare
al Marthei Hall Kelly, a prezentat-o cititorilor pe Caroline Ferriday.
Acum, în Florile soarelui, Kelly spune povestea strămoașei lui Ferriday,
Georgeanna Woolsey, o asistentă medicală unionistă din timpul
Războiului Civil din Statele Unite, și a întâlnirilor care îi schimbă destinul.
Pentru Georgeanna „Georgey” Woolsey, lumea petrecerilor fastuoase
și atitudinea simandicoasă a femeilor din societate nu înseamnă nimic.
Așadar, atunci când războiul cuprinde națiunea, Georgey devine
asistentă medicală și pornește într-o adevărată aventură alături de
sora ei, Eliza, de la New York la Washington, D.C. și apoi la Gettysburg,
fiind martorele ororilor de neconceput ale sclaviei,
pe măsură ce se implică în efortul de război.
În Sud, Jemma este sclavă pe plantația Peeler din Maryland, unde
locuiește împreună cu mama și tatăl ei. Sora ei, Patience, este sclavă
pe plantația de alături și amândouă trăiesc cu frica lui LeBaron,
un supraveghetor abuziv care le urmărește fiecare mișcare. Când apar
primii soldați unioniști, Jemma este vândută de stăpâna cea crudă
a plantației, Anne-May, dar întrevede o șansă de a scăpa de sclavie –
cu prețul abandonării familiei pe care o iubește.
Inspirată din fapte reale, Florile soarelui oferă o privire vie și detaliată
asupra experienței războiului civil, de la viața barbară și inumană a
sclavilor de pe plantații la New Yorkul devastat de război și la ororile
petrecute pe câmpul de luptă. Este o poveste despre curajul femeilor
captive într-o țară în prag de dezastru, care se luptă pentru o viață mai
bună și mai echitabilă pentru toți, indiferent de rasă sau origine socială.
De la spioanele sudiste la asistentele medicale de pe front, Florile soarelui
țese o poveste cu personaje feminine extraordinare, hotărâte să schimbe
modelul lumii în care trăiesc. Călătoria Jemmei și cea a surorilor Woolsey
îi va face pe cititori să le aprecieze pe cele care, cu ani în urmă, au luptat
pentru dreptate și au devenit adevărate pioniere ale timpului lor.
Lisa Wingate