O femeie pe care bărbații au dorit-o și au invidiat-o pentru puterea ei extraordinară. O femeie care încă trezește pasiuni: Ecaterina cea Mare. O asemenea pasiune îl împinge pe tânărul regizor rus Oleg Erdmann să dezlege misterul care o înconjoară pe țarină. Cine a fost cu adevărat Ecaterina cea Mare? O desfrânată cu tendințe nimfomane? Sau un suveran luminat care a reformat Imperiul Rus, transformându-l într-o mare putere europeană? Investigațiile lui Erdmann aduc la lumină dramele intime ale celebrului personaj istoric, constituindu-se într-un roman memorabil, care transcende biografia, revelând totodată libertatea de a trăi și de a iubi.