În aceeași notă autoironică, scriitorul reia firul biografic al Supraviețuirilor și intră în plină tranziție spre respingerea regimului opresiv pe care l-a îmbrățișat cândva. Dragostea pentru cultură și idilele pasagere se împletesc cu neajunsurile și problemele cauzate de rudele plecate în străinătate. Lupta pentru supraviețuire este mai aprigă că niciodată, într-o perioadă în care pentru un loc de muncă ești pus în situația de a-ți renega familia, iar lucrurile bune vin cu un preț uneori prea mare. Radu Cosașu își spune povestea de viață într-un mod fermecător, cu umor fin și cu aceeași remarcabilă atenție la detalii.