Mul¿i scriitori au abordat tema cruzimii de care omul este în stare în numele razboiului, ideologiei ¿i urii fäa de semenii sai, dar pu¿ine car¿i vor depäi romanul de debut al lui Jerzy Kosinski, Pasarea vopsita, în ceea ce prive¿te descrierile tulburatoare ale ororilor ¿i barbariilor.
Povestea lui Kosinski urmare¿te parcursul traumatizant al unui baie¿el, în timpul anilor grei ai celui de-al Doilea Razboi Mondial ¿i în perioada imediat urmatoare. La începutul razboiului, pe când avea doar ¿ase ani, copilul este trimis de parin¿ii sai la ¿ara, unde se credea ca va fi la adapost. Însa baiatul, cu parul negru ¿i pielea maslinie, va ajunge sa rataceasca singur dintr-un sat în altul, prin mlätini înghe¿ate ¿i paduri întunecoase, uneori vânat ¿i torturat de sateni ¿i doar rareori adapostit ¿i ocrotit, ducând o lupta crâncena pentru supravie¿uire. Experien¿ele ¿i faptele sale trec dincolo de limitele umanitäii, dar Kosinski nu-¿i abate niciodata privirea ¿i nu permite nici cititorului sa o faca. La fel ca pasarea cu penele vopsite multicolor, respinsa ¿i apoi ucisa brutal de suratele ei care nu o recuno¿teau ca fiind una de-a lor, baiatul î¿i cauta ¿i el, zadarnic, locul printre oameni.
Jerzy Kosinski, unul dintre cei mai originali prozatori ai secolului XX, creeaza în acest roman clasic un univers precum cel imaginat de Hieronymus Bosch, o lume a excesului îngrozitor, a absurdului temerilor ¿i credin¿elor populare, unde domnesc violen¿a ¿i ura nestapânita. Cu stilul sau lapidar ¿i imaginile vii, examinând apropierea dintre teroare ¿i cruzime, pe de o parte, ¿i inocen¿a ¿i iubire, pe de alta, Pasarea vopsita este o carte chiar mai relevanta pentru societatea actuala decât a fost la publicarea sa ini¿iala.
"Din toata proza remarcabila care a rezultat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Pasarea vopsita de Jerzy Kosinski este mai presus de toate celelalte scrieri. O opera extraordinara ¿i o adevarata celebrare a voin¿ei individuale. Nimeni n-ar putea s-o citeasca ¿i sa ramâna indiferent. Romanul acesta ne îmbogäe¿te literatura ¿i vie¿ile."
Jonathan Yardley, The Miami Herald
"Extraordinara... efectiv cutremuratoare... una dintre
cele mai puternice car¿i pe care le-am citit vreodata."
Richard Kluger, Harper's Magazine

Dieser Download kann aus rechtlichen Gründen nur mit Rechnungsadresse in A, B, BG, CY, CZ, D, DK, EW, E, FIN, F, GR, H, IRL, I, LT, L, LR, M, NL, PL, P, R, S, SLO, SK ausgeliefert werden.