Psihiatrul newyorkez Erik Davidsen, alături de sora sa, Inga, descoperă printre hîrtiile tatălui lor, mort de curînd, urmele unui secret din copilăria părintelui adorat. Un alt secret, ce pare a fi unul rușinos, ascunde și trecutul soțului decedat al Ingăi, marele scriitor Max Blaustein. Între timp, într-un apartament pe care Erik îl închiriază se mută Miranda, o femeie de origine jamaicană, împreună cu fiica ei, iar în scurt timp tînăra stîrnește curiozitatea și imaginația erotică a psihiatrului. Pe măsură ce evoluează, poveștile celor trei ajung să se împletească și să dezvăluie fragmente dintr-un trecut uneori sumbru, alteori surprinzător și captivant, ce conturează o felie de viață americană contemporană, trăită sub spectrul evenimentelor din 11 septembrie 2001.